Denisa Crăciun

Declarația unică: Doi antreprenori au făcut o platformă prin care se poate completa automat formularul ANAF privind veniturile PFA, crypto, din chirii, drepturi de autor

Fondatorii platformei DU

Doi antreprenori români au lansat în 2020, cu o investiție proprie ce a depășit 150.000 EUR, o platformă prin care se poate completa automat formularul ANAF privind veniturile PFA, crypto, din chirii sau drepturi de autor. 

Eduard Alexandrian și Laurențiu Dumitru sunt fondatorii platformei declaratiaunica.ro, prin care poate fi generată Declarația unică pentru venituri din activități independente, dividende, transferul de acțiuni, tranzacționarea criptomonedelor, chirii. 

Aplicația a devenit funcțională în martie 2020 dar „întârzierile în apariția formularelor oficiale ne-au dus în imposibilitatea de a mai avea un business viabil în acel an”, explică Eduard Alexandrian, co-fondatorul platformei Declarația unică, într-un interviu pentru StartupCafe.ro. 

Astfel, cei doi au pornit proiectul în varianta actuală în aprilie 2021. 

Produsul, anterior B2B, adresat firmelor de contabilitate, este un SAAS (Software As A Service) inspirat „de companiile foarte mari care aplică acest model de foarte mulți ani”, spune co-fondatorul platformei. 

Cine sunt fondatorii platformei Declarația unică

Eduard Alexandrian (foto stanga) este antreprenor din 2004, cu experiență inițială de vânzări și în special în zona de dezvoltare de produs. De-a lungul anilor a dezvoltat de la zero produse hardware și software.

De cealaltă parte, Laurențiu Dumitru (foto dreapta) este doctor în inginerie electronică și telecomunicații și are o experiență profesională de peste 15 ani. El a activat atât în mediul privat, cât și în cel public. A intrat în lumea antreprenoriatului în 2010, iar principala direcție a fost dezvoltarea personalizată a sistemelor software complexe, mai ales cele din zona de high-performance computing și a calculului distribuit.

Cei doi antreprenori au lansat platforma Declarația unică în 2020 și spun că investiția inițială are două componente, „de efort personal al fondatorilor și una de buget de dezvoltări externalizate și buget de marketing”.

Nu avem o valoare centralizată dar probabil că o putem estima între 150.000 și 200.000 EUR”, conform fondatorilor. 

Echipa noastră, sub o formă sau altă, automatizeaza declarații fiscale în relația cu ANAF încă din 2012, printr-un proiect unic la momentul apariției lui, care a adus în atenția pieței de servicii de contabilitate existența posibilității acestei automatizări. Odată strânsă această experiență în proiectul B2B am observat nevoia unui astel de proiect și în segmentul B2C”, spune Eduard Alexandrian.

Cum funcționează platforma Declarația unică

Traducem Declarația unică din româna ANAF-ului în româna ta și înapoi în româna ANAF-ului” - pe scurt, cam aceasta este filozofia celor doi antreprenori.

Platforma este complet automatizată și actualizată permanent pentru a respecta legislația la zi, susține Eduard Alexandrian. Livrează întotdeauna „formularul declarației unice în cea mai recentă formă publicată de ANAF, pe care o și validăm mereu cu un tool de verificare pus la dispoziție de ANAF”, explică el.

Utilizatorul vine cu informații pe care le cunoaște (suma dividendelor ridicate, suma chiriei și detaliile locației, sumele câștigate din tranzacționarea de acțiuni – așa cum i le-a livrat brokerul), le introduce în câmpurile corespunzătoare din aplicație iar aceasta le pune pe toate cap la cap și ii livrează formularul de încărcat la ANAF, împreună cu instrucțiuni despre cum să obțină acces în contul său de la ANAF și unde să depune declarația”, spune co-fondatorul platformei.

Prin Declarația unică se declară o serie întreagă de categorii de venituri din activități independente:, dividende, tranzactii cu actiuni, tranzacții crypto, drepturi de autor, chirii, PFA etc. 

Întrebat care este profilul cel mai întâlnit de utilizatori, Eduard Alexandrian a explicat că „modulele noastre cele mai puternice, administrarea de chirii și de venituri din tranzacționarea de criptomonede ne aduc cei mai mulți clienți, dar, cu bucuria descoperirii unui profil de investitor diversificat, am observat că mereu există acolo și venituri din dividende, tranzacționare de acțiuni sau activități independente” 

Antreprenorii au lansat de curând și modulul de administrare pentru cei care oferă spre închiriere camere în scop turistic (pe platforme gen AirBNB, Booking.com etc.) și au în plan să atragă, de asemenea, o serie „de utilizatori cu activități independente la bază, dar care au, de obicei, și alte tipuri de venituri”. 

Și antreprenorii sau investitorii implicați în mai multe firme, care tranzacționează criptomonede, acțiuni pe bursă sau care dau consultanță se descurcă cu declararea acestor venituri, explică co-fondatorul.

Avem un feedback foarte bun din partea lor, sunt exact ce defineam mai sus ca fiind un investitor diversificat”, spune Eduard Alexandrian. 

Totodată, sunt și oameni care obțin venituri din închirierea de apartamente și trebuie să completeze, pe lângă declarația unică, și formularul 168 prin care se înregistrează la ANAF contractul de închiriere.

Modulul nostru de management al chiriilor include acest lucru încă din luna februarie. Încărcarea copiilor contractelor se face pdf sau jpg, de pe calculator sau de pe telefon, folosim un QR code pentru a face legătură cu telefonul pe care sunt stocate pozele”, a răspuns antreprenorul când l-am întrebat dacă s-a gândit să extindă platforma și pentru această operațiune. 

Provocări în primii ani de la deschidere businessului: „Sunt mulți utilizatori care ne confundă cu ANAF”

Antreprenorii din spatele platformei Declarația unică au întâmpinat ceva provocări de-a lungul timpului. „Prin numele proiectului, sunt mulți utilizatori care ne confundă cu ANAF și de aici ne întâlnim uneori cu abordări nu chiar prietenoase”, spune Alexandrian. 

Anul trecut, fondatorii și-au propus să se ocupe și de conectarea automată, prin API, la Binance. „Ne-am propus să o facem în 3 săptămâni și am făcut-o în aproape 3 luni, având ceva funcțional în 15 mai 2022, ceea ce aproape ne-a distrus sezonul. Acum avem acel sistem funcțional și în fiecare zi calculează taxele rezultate din tranzacționarea de criptomonede, pentru Binance și alte 9 platforme, din care două românești” - completează antreprenorul.

Deși platforma are ceva competitori, numărul său de utilizatori plătitori este în creștere. „Suntem post-revenue din ziua lansării”, explică Alexandrian. 

Produsul de generare a declarației unice că serviciu automat sau semi-automat are o serie de competitori din care unii au pornit de la oferirea de servicii de contabilitate a PFA-urilor dar au fost nevoiți să adauge și alte secțiuni într-un format mai mult sau mai puțin automat (cu care noi putem și colabora pentru calculele neacoperite de ei) și alții care au pornit ca dezvoltatori de software de contabilitate pe care l-au adaptat la nevoia de generare a declarației unice” - susține co-fondatorul platformei.

Planurile fondatorilor platformei Declarația unică

Antreprenorii și-au setat deja câteva obiective prin care vor să ajungă la utilizatorii platformei pe tot parcursul anului, „nu numai în februarie - mai din fiecare an”.

Lucrul cu declarația unică, pentru cei care oferă spre închiriere, se desfășoară în tot cursul anului, din perspectiva declarării, în 30 zile, a oricărui contract nou încheiat sau a modificărilor de sumă, perioadă etc., ale contractelor existente, spun antreprenorii.

Având un modul atât de puternic ne putem adresa acestora în tot timpul anului, abonamentul nostru anual incluzând orice modificări în cursul anului. Mai mult, vom dezvolta sistemul de gestiune al chiriilor în sistem real care, în urmă eliminării de către ANAF a cotelor forfetare de cheltuieli, are parte de un interes ridicat din partea proprietarilor” - explică Eduard Alexandrian.

Co-fondatorul a mai menționat două dintre planurile pentru următoarea perioadă:

  • Modulul de criptomonede – cu două sub-direcții:

- Raportul nostru de venituri din tranzacționarea de criptomonede poate fi adaptat, și avem discuții începute pe această direcție, pentru a oferi băncilor românești o imagine foarte bună, din perspectiva AML – Anti Money Laundering, a operațiunilor cu criptomonede ale clienților lor care vor să retragă banii prin ele; astfel, clienții vor putea demonstra, prin punerea la dispoziție a datelor din exchange-uri, că sursă fondurilor este tradingul și nu activități ilicite. În completarea raportului, pentru că ne lipsește acum, am început lucrul la integrarea operațiunilor realizate în platforma românească MultiversX, pentru că foarte mult operațiuni s-au desfășurat și prin această.

- Ne îndreptăm spre o gestionare „live” a portofoliului, cu diverse situații pe care le vom prezența; interesul pentru acest modul trece printr-o perioada mai slabă din cauza situației pieței dar, când această va reveni, noi vom fi aici;

  • Modulul de tranzacționare de acțiuni – intenționăm să livrăm, în noiembrie-decembrie, un modul care să se conecteze cu principalele platforme de tranzacționare și să ofere investitorilor o imagine mai bună sfârșitului de an; vom anunță pe parcurs ce va conține acest modul, credem că va fi foarte bine primit în piață.

Antreprenorii au ajuns cu ideea lor de business și în finala acceleratorului de afaceri Commons Accel 2021, cohorta 5. Urmărește pitch-ul lui Eduard Alexandrian la minutul 39.00. 

---
Citește și:

Parallax

Vizualizari
19726
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri