Sosirile în structurile de primire turistică, în creștere

Sosirile în structurile de primire turistică, în creștere
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 mai 2023

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în perioada ianuarie-martie, au însumat 2.412.500 persoane, în creștere cu 24,3% față de perioada similară din anul trecut, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

”Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în perioada 1.01-31.03.2023, au însumat 2.412.500 persoane, în creștere cu 24,3% față de perioada 1.01.-31.03.2022. Din numărul total de sosiri, în perioada 1.01-31.03.2023, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 84,2%, în timp ce sosirile turiștilor străini au înregistrat un procent de 15,8%”, arată datele INS.

Tot mai multe țări de la Mediterană limitează vasele de croazieră. Nu și Grecia CITEȘTE ȘI Tot mai multe țări de la Mediterană limitează vasele de croazieră. Nu și Grecia

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în primele trei luni au însumat 4.561.600, în creștere cu 24,1% față de cele din perioada similar din 2022. Din numărul total de înnoptări, în perioada ianuarie-martie 2023, înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 80,9%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au înregistrat un procent de 19,1%, scrie News.ro.

Durata medie a șederii în primele trei luni a fost de 1,8 zile la turiștii români, iar la turiștii străini 2,3 zile.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în primul trimestru al anului a fost de 23,5% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în creștere cu 3,2 puncte procentuale față de perioada 01.01.-31.03.2022.

Pe județe, în perioada 01.01.-31.03.2023, numărul de sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), a înregistrat valori mai mari în: Municipiul București (400.200 persoane), Brașov (328.600 persoane) și Prahova (139.600 persoane) iar înnoptările turiștilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), au înregistrat valori mai mari în: Municipiul București (816.500), Brașov (628.500) și Prahova (283.200).

Pe țări, cele mai multe sosiri ale turiștilor străini cazați în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în primele trei luni din 2023 au provenit din: Italia (45.200 persoane), Israel (37.800 persoane) și Germania (34.700 persoane).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele trei luni de 2.820.900 persoane, în creștere cu 21,8% față de perioada similar din 2022. Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada ianuarie-martie 2023 de 4.064.800 persoane, în creștere cu 34,5% comparativ cu perioada similară din 2022.

CONFIRMARE Mitiska REIM, deținut de milionarul belgian Luc Geuten și Axel Despriet, a lansat procedurile pentru vânzarea tuturor proprietăților sale din România, o tranzacție uriașă de 250 de milioane de euro CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Mitiska REIM, deținut de milionarul belgian Luc Geuten și Axel Despriet, a lansat procedurile pentru vânzarea tuturor proprietăților sale din România, o tranzacție uriașă de 250 de milioane de euro

Sosiri și înnoptări în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat) în luna martie

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în luna martie 2023 au însumat 815.200 persoane, în creștere cu 18,6% față de cele din luna martie 2022. Din numărul total de sosiri, în luna martie 2023, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 82,5%, iar sosirile turiștilor străini 17,5%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în luna martie 2023 au însumat 1.524.000, în creștere cu 17% față de cele din luna martie 2022. Din numărul total de înnoptări, în luna martie 2023, înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 78,9%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au înregistrat un procent de 21,1%.

Durata medie a șederii în luna martie 2023 a fost de 1,8 zile la turiștii români și de 2,3 zile la turiștii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna martie 2023 a fost de 22,6% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în creștere cu 1,9 puncte procentuale față de luna martie 2022.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna martie 2023 au însumat 1.008.100 persoane, în scădere cu 13,2% față de luna martie 2022.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, în luna martie 2023 au însumat 1.354.400 persoane, în creștere cu 24,7% comparativ cu luna martie 2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
cazare
turism
ins