Suedia deschide prima autostradă electrificată în 2025. Mașinile electrice se vor încărca din mers

de Alexandru Monenciu
Luni, 08.05.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În premieră mondială, Suedia va deschide primul tronson de drum electrificat în 2025. Astfel, mașinile cu zero emisii se vor încărca din mers.

Suedia este un pionier în ceea ce privește infrastructura de încărcare pentru mașinile cu zero emisii. Țara nordică a depășit stadiul stațiilor de încărcare și, în 2016, a încercat pentru prima oară implentarea unui tronson de drum care poate încărca mașinile electrice din mers.

În urmă cu 7 ani, pe o porțiune de 2 kilometri din centrul țării, camioanele electrice au putut fi încărcate cu ajutorul unor pantografe, la fel ca tramvaiele sau troleibuzele.

Ceva mai târziu, pe un tronson de 1.6 kilometri, din Gotland, au fost instalate bobine de încărcare sub asfalt. În 2018, Ministerul Transporturilor din Suedia a inaugurat prima șină de încărcare pentru camioanele electrice. Aceasta a fost instalată pe o distanță de 2 kilometri.

Toate acestea au fost, însă, doar niște teste.

Acum, Suedia vrea să scrie din nou istorie. Țara nordică a anunțat că va deschide primul tronson de drum electrificat, permanent, în 2025. Acesta se va afla pe autostrada E20 care leagă orașele Stockholm, Goteborg și Malmo.

Până la final, soluția de electrificare va fi aplicată pe 3.000 de kilometri de drum.

Chiar dacă și-au setat acest obiectiv, autoritățile nu au căzut încă de acord asupra metodei prin care se vor încărca din mers mașinile cu zero emisii.

via Carscoops

Comentarii (28)

  • de la vorbe la fapte....

    Soluţia cu bobine în şosea are preţuri prohibitive

    Cea cu fire de troleu ceva mai ieftin, dar încă scump dar întreţinerea foarte scumpă
    6 23
  • ajuta si la echilibrarea nr populatiei? sa stim sa includem repede in PNRR o extrabugetare
    1 10
  • Catalin
    Meanwhile in Romania... azi citeam o stire ca pe drumul expres Pitesti-Craiova s-a furat masiv plasa de sarma care sustine materialul de consolidare din jurul pilonilor. Imi imaginez ce soarta ar avea in Romania o autostrada care ar avea inglobate sub stratul de asfalt bobine de cupru, nici n-ar apuca inaugurarea, ar ciurui-o indienii cu picamerele stil Bakhmut, cum sa ramana o asa valoare nepraduita? Prin comparatie, Suedia pare din alta galaxie cu preocuparile lor. Adevarati pasionati de inginerie suedezii, ca de obicei, experimenteaza cu toate solutiile posibile. Mi se confirma inca o data aplecarea lor catre tehnologie, pe care am avut ocazia sa o descopar la modul cel mai direct intr-un stagiu de pregatire acolo la ei, scurt ca durata dar foarte intens (in 2 saptamani am asimilat informatie cat in 2 ani de facultate).
    15 6
  • nobody
    peste inca 5 ani se vor intreba de ce le cade parul
    6 11
  • @nobody
    Nordicii se intreaba demultisor cum de romanii sunt asa involuati inca, la 33 de ani de la revolutie.
    In titlu se mentioneaza: "Suedia este un pionier în ceea ce privește infrastructura de încărcare pentru mașinile cu zero emisii".
    Si tot o stire anunta ca Romania e "campioana" europeana vreo 5 ani consecutivi la morti in accidente rutiere.
    Tare va mai place sa va dati cu parerea.
    Numai experti prin Romania. Asa meseriasi, asa nivel.
    10 16
  • suedeju'
    E plin de urme de pioneri prin lume.
    Google Aerotrain să vezi ce înseamnă investițiile pionerești.
    8 5
  • Mircea Badea
    mai bine o face direct magnetica, te duce cu 10g la destinatie cat ai lesina...
    3 10
  • pacepa-si-pusi
    Ce tantalai suedezii. Daca-i intrebau pe Doreii de pe automarket, faceau niste economii babane, nici nu munceau atata, si nici nu se faceau de rasul expertilor d'an romanica. In loc sa mearga in Spania la mare si sa schieze iarna prin Austria, baga ca prostii bobine sub autostrada.
    Vreau sa citesc elugubratiile savante, teoriile mistice si sa aud rasul isteric a lu' sherifa afumata, dutz-noaptea-nu-bate-vantul si inoperabil-fara-speranta. Bagati baetz, nu dezamagiti, ca aveti material.
    5 11
  • @nobody
    Cam tot vestul se întreabă de ce e România în Europa. Motivul sunt cei ca tine.
    6 10
  • Cred ca avem dreptul sa alegem cât si cum ne expunem la așa zisa evoluție tehnologică. Unde este limita si cât vrem sa ne asumam in ceea ce privește consecințele. Unii își închid WIFI-ul după ora 19:00… sa mai povestească si sa doarmă fără acele echipamente in funcțiune (eu de exemplu)… sunt si excepții ca așa hotărâm noi ca si familie, sau avem o petrecere, eveniment etc… Eu unul nu as călătorii pe o asemenea autostradă si cu asta basta. Nu trebuie sa jignesc pe nimeni si nu amestec ceea ce se întâmpla in România din păcate (corupție, tergiversări, incompetenta etc.)… la orice subiect.
    Dacă-s viitorul Electricele, nu văd de ce este nevoie de o asemenea autostrada cu asemenea investiții… nu ar trebuie sa se dovedească evoluția tehnologiei in scăderea greutăți acumulatorilor, creșterea capacității, reducerea timpilor de încărcare, creșterea producție de energie verde??? Eu nu văd nici o evoluție ci doar o soluție extrem de costisitoare si cu aplicabilitate foarte limitată.
    9 7
  • Andrei
    Desigur, sa facem si noi, asta e prioritatea numarul unu la nivel galactic. Imi place ca nu se mentioneaza ca masinile sunt, de fapt, electrice. Peste tot se repeta obsesiv sintagma ''zero emisii''. Ceea ce nu e adevarat, dar atunci cand repeti obsesiv ceva si disponibilitatea la indoctrinare este mare putem vedea prozeliti peste tot. Imediat esti facut ''dinozaur'', inadaptat samd de armata de pionieri.
    9 6
  • nobody
    Se pare ca unii incurca evolutia cu compromisul, altii fac bullying pe net (de multe ori aceiasi). O autostrada plina de troleibuze (ca asa arata) nu pare o evolutie. Noi abia am reusit sa ingropam cateva cabluri ca sa nu mai incurce nici vizual si sa nu existe riscul sa ne cada in cap, acum pare ca "evolutie" e exact opusul. Nu tot ce face o tara mai avansata e neaparat o idee buna, e in primul rand o incercare. Daca va functiona, probabil va fi adoptata si de altii. Dar nu inseamna ca nu exista si riscuri inca necunoscute.
    5 5
  • Dutz "noaptea NU bate vântul"
    Bună, eu sunt Dutzulică și nu am mai văzut vânt noaptea. Ngî-ngî.
    Dar am păreri despre mașini electrice, da, da. Nu-mi plac.
    6 11
  • Dutz "noaptea NU bate vântul"
    La 19:00 se trage bolovanul la peșteră, când se culcă găinile.
    Să nu mergi, tati, pe autostrada asta, că te transformi în reptilă. Îți cade părul din urechi. Rămâi infertil până la a 3-a generație.
    7 11
  • masina e in mare parte din metal. daca circula un timp printr-un camp magnetic variabil,nu se incalzeste?. volanul e o spira inchisa.
    1 3
  • Andrei
    @quest Nu știu dvs faci mișto sau nu (dacă da, ești subtil, îmi place), dar mașina se și răcește din cauza vitezei.

    @Dutz Băi băiatule, ție îți e frica de wifi, îl oprești noaptea, dar n-ai nicio problemă să respiri otravă de la fumegătoare. Sănătos la cap sigur nu ești...
    5 7
  • nobody
    @Andrei: bai baiatule, logica electrificarii era sa nu ne mai poluam, nu sa ne poluam in diverse alte noi moduri.
    3 1
  • Seriff
    @Andrei, poti sa nu mai iesi din casa daca nu mai vrei sa respiri fum, chiar te rog, oricum iesi degeaba ca nu intelegi nimic.
    10 3
  • @Seriff
    Dar aerul din casă de unde vine, deșteptule?
    3 8
  • @papagali electrici
    suedejii se joacă pe tema asta din 2013. În 2025 vor face și vor drege, iar în 2023 n-au stabilit modalitatea de încărcare. După asta vor să facă mii de km până în 2035 și încă 1000 până în 2045, papagali idioți să fie că ei tot fac. :))))))))

    Săracul cu gaze de eșapament în casă n-are altă soluție decât să crape, parcul auto nu se va schimba în timpul vieții lui. Nici al plozilor lui. :))))))))))
    5 3
  • Eu nu stau cu nasu-n eșapament, habar n-am de ce faci tu asta ca nu-mi pun mintea cu limitații.
    Opresc WIFI-ul… de fapt este o priza programată (se oprește singura), pentru ca este ceva ce pot evita ușor ca si consumul de lapte, carne, lactate etc. Pentru ca ține de mine si eu pot si vreau sa fac ceva in privința asta. Nu arăt cu degetul de ce cineva care are 5.000 de euro nu-si ia electrică… dar nu ești ipocrit??? Sa opresc camioanele care ne aduc mâncare este mai greu Dl. geniu, deci fac ce ține de mine… la tine-i despre alți, acolo știi tu ce trebuie făcut, dar in cazul tău pauză… sunteți mulți, prea mulți ca sa ma speram la o schimbare in bine, așa ca mai bine va evitam si este ușor sa va recunoaștem după penele de curcani.
    5 2
  • @dutzu
    cum mei sa nu mananci carne si lactate? esti pe perfuzii? ai involuat cu niste milioane de ani..nici nu apuci pensia..
    1 5
  • Involuat???, buna asta.. Am fost atlet de performanța, fac sporturi extreme cel puțin de doua ori pe săptămâna (ski, Kite-surf, parapanta, scufundări, ciclism etc).. si sunt vegan de peste 10 ani fără nici o perfuzie. Am copil de 12 ani născut si crescut vegan si încă nu a fost nevoie de antibiotice nici măcar o data.
    Pune mâna si te documentează înainte sa vorbești cu micii si grătarele in gura. Ce spui tu este plăcere, socializare ieftină si nu are treaba cu nutriția sau evoluția… ci chiar opusul. Fat, sick nearly dead… cauta pe you tube si China study, daca crezi ca ești in stare sa procesezi, dar la cum te bagi așa bazat doar pe preconcepții nu-ți dau nici 5% șanse.
    PS. poluarea vine in primul rând din ce, cum, gândim si mâncam… vezi Cristela Georgescu, o persoana care are ce spune.
    2 0
  • @dutzu
    sanatate holistica? :))) yt? pe bune?

    ia faceti-va tu si mai ales copilului niste teste de sange complete, sigur ceva semnalizeaza pe acolo..

    pana la prosteala cu "nutritionistii" fara carte, nimeni nu promova asa ceva, nici macar calendarul religios, nici alte religii sau culturi antice..
    0 1
  • Dl. ignorant… am spus ca nu-s suferind de ceva nu ca nu mi-am făcut teste. Toate-s beton. Vezi-ți tu de sănătatea ta ca de a mea știu exact ce am de făcut… pofta buna!!! ;)
    1 0
  • Ca sa mai pin paie pe foc… copilul are zero vaccinuri, ca de altfel copilul fratelui meu si al cumnatului… si ghici ce totul ok si nu se îmbolnăvesc (răceala, gripa) mai mult de 3 zile pe sezon si da trece fără medicamente… diar odihna.
    Nu-i holistica nici religie este un drept pe care fiecare îl are si eu îți respect alegerile. Am 1,92 si 82 kg la peste 40 de ani… nici o boala sau deficienta (B-uri, D) si restul măgăriilor cu care suntem intoxicați, sunt doar manipulare (pararea mea), tu faci ce vrei.
    Ma doar mir ca nu vrei sa investighezi… preconcepțiile care-ți justifica alegerile vin din plăcere si alegi sa te valorezi nu au susținere. Dacă ce facem astăzi ar fi ok, nu am avea principala căzută a mortalității bolile de inima cauzate de grăsimi, colesterol de origine animală. Plantele, nucile, semințele, ciupercile nu au nici colesterol si nici vreun parazit care să te “mănânce”… dar carnea, oule au, iar lapte beau nou născuții si asta doar la mamifere si doar de la mama lor… sa “sug” lapte de la o vaca mi se pare noaptea minții. Repet, toate se aplica doar la mine si tu faci ce vrei…
    2 0
  • Seriff
    @Dutz, nu iti mai bate capul, nu vezi ca nu ai cu cine, oamenii nu gandesc logic, sunt speriati de gaze de esapament dar baga Cola, Chips-uri si KFC in ei la greu, pun pariu ca unul nu e in stare sa faca 2 flotari, ei stiu atat: Dieselgate, sa plateasca VW, nu mai putem respira, diesel ne omoara, in rest, alte probleme nu mai sunt pe lumea asta, degeaba le aduci argumente, efectiv nu ai cu cine, ei viseaza sa se interzica masinile, sa nu mai aibe tot omul masina, practic isi doresc comunism, sunt complet retardati, nu ai cu cine.
    1 0
  • Poate Sheriff… in cazul meu cineva si-a consumat din timpul lui sa-mi spună pararea lui acum mult timp si la un moment dat a contat… acuma fiecare cum si ce dorește.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru