ACETILCISTEINA LABORMED, capsule, 200 mg

Substanță activa
acetilcisteina
Clasa ATC
R05CB
Format
capsule
Afecțiuni
bronşită acută, bronhopneumopatie cronica, mucoviscidoză
Producător
LABORMED PHARMA S.A.
Acțiune terapeutică
mucolitic

Ce este Acetilcisteina Labormed 200 mg şi pentru ce se utilizează

Acetilcisteina Labormed 200 mg face parte din grupa mucolitice şi este indicată pentru tratamentul tulburărilor secreţiei bronşice în special în cursul afecţiunilor bronşice acute (bronşită acută), acutizările bronhopneumopatiei cronice, mucoviscidoză.

Înainte să utilizaţi Acetilcisteina Labormed 200 mg

Nu utilizaţi Acetilcisteina Labormed 200 mg în următoarele cazuri:
– dacă sunteţi alergic la acetilcisteină sau la oricare dintre excipienţii medicamentului;
– în criza de astm bronşic.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Acetilcisteina Labormed 200 mg
Fluidificarea brutală a secreţiilor poate determina inundarea bronhiilor la bolnavii incapabili să expectoreze (ceea ce impune bronhoaspiraţie de urgenţă).
Prin creşterea volumului secreţiilor bronşice, acetilcisteina poate accentua reflexul de tuse care este un mecanism de apărare bronhopulmonară. De aceea apariţia tusei productive în timpul tratamentului cu acetilcisteină nu trebuie oprită prin administrarea de antitusive.
Se administrează cu prudenţă la pacienţii cu ulcer gastro-duodenal şi astm bronşic (poate favoriza bronhospasmul care se poate manifesta prin dificultăţi în respiraţie.)

Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Nu se cunosc interacţiuni cu alte medicamente.

Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Studiile la animal nu au evidenţiat efecte teratogene. Datorită absenţei datelor clinice şi din motive de precauţie se va evita administrarea acestui medicament în timpul sarcinii.
Nu se recomandă utilizarea acestui produs în timpul alăptării.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Acetilcisteina nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale produsului Acetilcisteina Labormed 200 mg
Datorită prezenţei parahidroxibenzoaţilor ca excipienţi, pot apărea reacţii alergice (chiar întârziate). În acest caz se recomandă întreruperea medicaţiei.

Cum să utilizaţi Acetilcisteina Labormed 200 mg

Utilizaţi întotdeauna Acetilcisteina Labormed 200 mg exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Pentru adulţi şi copii peste 7 ani, doza uzuală este de 200 mg acetilcisteină (o capsulă Acetilcisteina Labormed 200 mg) administrată oral, de 3 ori pe zi.

Durata tratamentului nu trebuie să depăşească 8-10 zile fără recomandarea medicului.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Acetilcisteina Labormed 200 mg
Experienţa clinică a demonstrat că în general acetilcisteina este bine tolerată. Este indicat a nu se depăşi dozele recomandate. În cazul creşterii excesive a volumului secreţiilor bronşice fluidificate se recomandă drenaj postural şi bronhoaspiraţie.

Dacă uitaţi să utilizaţi Acetilcisteina Labormed 200 mg
Nu dublaţi dozele pentru a recupera doza omisă. Continuaţi cu doza obişnuită dupa orarul normal.

Dacă încetaţi să utilizaţi Acetilcisteina Labormed 200 mg
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Acetilcisteina Labormed 200 mg poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. După administrarea în doze mari este posibil să apară dureri abdominale, greaţă, vărsături, diaree. În acest caz se recomandă reducerea dozelor.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Acetilcisteina Labormed 200 mg

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, in ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Acetilcisteina Labormed 200 mg după data de expirare înscrisă pe blister şi cutie (după “EXP”, respectiv „Data expirării”). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Acetilcisteina Labormed 200 mg

Substanţa activă este acetilcisteina, 200 mg.
Celelalte componente sunt:
Conţinutul capsulei: lauril sulfat de sodiu, stearat de magneziu.
Capsula: cap şi corp: dioxid de titan (E171), tartrazină (E102), briliant blue (E133), eritrozină (E127), parahidroxibenzoat de metil, parahidroxibenzoat de n-propil, gelatină.

Cum arată Acetilcisteina Labormed 200 mg şi conţinutul ambalajului
Capsule gelatinoase de formă cilindrică, cu corp şi cap de culoare albastru opac, conţinând o pulbere albă sau aproape albă.

Cutia conţine 2 blistere din AL/PVC a câte 10 capsule.
Cutia conţine 100 blistere din AL/PVC a câte 10 capsule.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
LABORMED PHARMA S.A.
B-dul Theodor Pallady nr.44 B
Sector 3, Bucureşti, România

Producătorul
S.C. LABORMED PHARMA S.A.
Bd. Theodor Pallady nr. 44B
Sector 3, Bucureşti, România

Acest prospect a fost aprobat în Mai, 2012

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Sandwich proteic și chifteluțe vegetale cu piure de cartofi și sos de ceapă