Avertismentul rectorului UBB, Daniel David: Ce s-a întâmplat în Serbia se poate întâmpla și în România. Serbia se află într-o stare de emancipare, unde instituțiile sunt slăbite. Când vii pe fondul unor instituții slabe, încă neconstruite după standarde moderne, apar astfel de lucruri

1.557 de vizualizări
Daniel David / Foto: UBB
Daniel David / Foto: UBB
Ce s-a întâmplat în Serbia se poate întâmpla și în România, a atras atenția profesorul universitar Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, invitat la emisiunea „În fața ta”, de la Digi24. El a subliniat că atenția trebuie să se îndrepte spre zona de prevenție, iar rolul școlii și al familiei este esențial. „Școala românească nu e pregătită pentru astfel de fenomene”, a avertizat Daniel David, potrivit G4Media.ro.

„Vedem Serbia într-o cultură similară cu a noastră, de aceea suntem mai reactivi și mai șocați de ceea ce se întâmplă. În Serbia se întâmplă ce se întâmplă și în România. Serbia se află într-o stare de emancipare, unde instituțiile sunt slăbite. Când vii pe fondul unor instituții slabe, încă neconstruite după standarde moderne, apar astfel de lucruri. În toată lumea apar astfel de situații, important e la ce nivel le ținem și, foarte important, ce facem ca modalitate de reacție atunci când apar în general, în lume. Mi se pare că societățile democratice sunt bolnave în momentul acesta.

E o boală foarte gravă, iar boala e mult mai gravă în România, în Europa centrală și de est. Ce n-au înțeles societățile chiar mai avansate democratic e că s-a produs o ruptură fundamentală în anii 90, începutul lui 2000. Puțină lume a conștientizat că, odată cu apariția internetului am intrat în a patra revoluție industrială. Internetul a venit și a atacat într-un fel toate fundamentele democratice, având acces la internet, democrația nu mai merge neapărat pe ideea de reprezentativitate, iar încrederea și adevărul au început să fie subminate. Sunt schimbări fundamentale care au lovit în zona aceasta democratică.

Democrația spera ca accesul la internet va lovi în societățile autoritare, dar trecerea merge în zona de anarhie, nu ai înlocuit o zonă autoritară cu una democratica, însăși democrația e sub asediu și nu a fost pregătită pentru acest lucru”, a explicat Daniel David, conform digi24.ro.

Citește mai mult pe G4Media.ro.

2 comments
  1. Foarte bună analiza profesorului Daniel David.Familia și școala , prin educația pe care o fac, joacă un rol esențial în prevenirea violenței in randul tinerilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile să nu mai fie responsabile pentru dosarele sociale ale elevilor, accesul la liceu pentru elevii care nu au luat nota 5 la Evaluarea Națională să fie limitat, printre propunerile profesorilor, elevilor și părintilor pentru creșterea participării școlare și la Evaluarea Națională – raport

Eliminarea responsabilității școlii în realizarea dosarelor sociale ale elevilor, demers care suprasolicită si supraîncarcă personalul școlii, în detrimentul activităților educaționale și limitarea accesului la liceu pentru elevii care nu au…
Vezi articolul

Formarea continuă a cadrelor didactice, prin programe acreditate pentru format față-în-față, se poate derula online pe durata suspendării cursurilor în școli

Programele de formare continuă acreditate pentru forma de organizare de tip față-în-față, aflate în desfășurare la data suspendării cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar de stat/particular și suspendate conform prevederilor…
Vezi articolul