Tribuna
Încetează contractul cu firma care livra hrana pacienților din spital. O firmă din Sibiu asigură perioada până la semnarea noului contract
Încetează contractul cu firma care livra hrana pacienților din spital. O firmă din Sibiu asigură perioada până la semnarea noului contract
Foto cu caracter ilustrativ © Arhivă

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean Sibiu au transmis că sâmbătă dimineața a fost notificată printr-un email societatea SC Ansamble Catering & Services SRL, cea care fusese desemnată să presteze serviciile de preparare și livrare a hranei în regim de catering pentru pacienții internați și medicii de gardă că, începând cu masa de prânz de sîmbătă, 6 mai 2023,  vor înceta prestarea serviciilor.

„Ca urmare, conducerea spitalului a acționat rapid cu scopul de a preveni o situație de criză și a ajuns la un acord cu reprezentații S.C. Bliss S.R.L. (n.a. – Super Mama) care va furniza hrana pacienților, începând cu prânzul de azi (sâmbătă – n.r.). Pentru asigurarea serviciilor servicii de preparare și transport hrană, spitalul  va încheia un contract prin negociere fără publicare prealabilă, care va fi valabil până la organizarea unei noi licitații”, transmit reprezentanții SCJU Sibiu.

„Asigurarea hranei pacienților în cele mai bune condiții a fost și va fi în continuare o prioritate pentru SCJU Sibiu. Pe fondul problemelor și disfuncționalităților identificate în relația cu firma furnizoare a serviciilor, am căutat soluții alternative, tocmai pentru a fi pregătiți în eventualitatea unei astfel se situații și le mulțumim partenerilor de la Super Mama, pentru deschidere și disponibilitate. Sprijinul pe care l-am primit a fost decisiv în rezolvarea acestei situații și suntem convinși că această schimbare va îmbunătăți atât calitatea produselor pe care le primesc pacienții cât și modalitatea de servire”, a declarat managerul SCJU Sibiu, Dr. Daniel Chelcea.

 






comentarii
3 comentarii

Normal ar fi ca mancarea pt. pacienti sa se faca in bucataria spitalului. Trebuie sa existe medic nutritionis si asistente igieniste care sa faca meniurile in functie de patologia pacientilor. Halal spital!
06.05.2023 17:49
Un medic nutriționist plătit de sistem, parte a mafiei medicilor, ar avea toate șansele sa fie un incompetent la fel ca și colegii lui.
Câți dintre medici căuta să înlăture cauzele bolilor pe care pretind că le tratează?
Nu-i interesează decât să aplice niște protocoale stabilite de companiile farmaceutice care au interesul să fie cât mai mulți bolnavi cronici pentru a le vinde cât mai multe medicamente. Sistemul e putred de corupt. Dovadă că sunt tot mai mulți oameni bolnavi, tot mai puțini medici competenți și se cheltuie tot mai mulți bani în sistem.
Farsa Covid vorbește de la sine despre corupția planetară.
Un cititor
06.05.2023 21:05
Dacă Spitalul are Bucătărie atunci să se prepare acolo mâncarea și nu la Mafia SC Bliss Sibiu
Orice Spital din Lumea civilizată a UE are Bucătărie Proprie cu Bucătari șefi care prepară în condiții normale mâncarea și nu o otrăvesc
Poate dacă Super Mamma Papa or whatever the Fuck they call it își schimbă RECLAMA din Verde Fosforescent care este culoarea OTRĂVII poate o să mănânc și eu într-o zi de la ei
Până atunci sper să nu-i otrăviți pe pacienți
Leonard
07.05.2023 12:05
Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA