fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Cine sunt tâlharii care au jefuit de un milion de euro patronii unei case de schimb valutar din Câmpina. Decizia instanței

Citește Și

- Reclamă -

Marian Gheorghe, Bujor Gheorghe, Daniel Leonardo Gheorghe și Amoraș Tudor sunt cei patru bărbați arestați preventiv de Tribunalul Prahova în dosarul jafului de un milion de euro de la Câmpina. Aceștia sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat și tâlhărie calificată, ancheta fiind coordonată de DIICOT Ploiești.

Potrivit unor surse judiciare, suspecții au fost prinși de către polițiștii ploieșteni în colaborare cu colegii din Capital în timpul unor ample percheziții care au avut loc joi în Capitală, în cartierul Giulești. Se pare că hoții fac parte dintr-o grupare care și poartă numele cartieruli, considerată una dintre cele mai periculoase din București.

Soluția pe scurt a instanței:

- Reclamă -

”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti.

dispune arestarea preventivă a inculpaților GHEORGHE MARIAN, , GHEORGHE BUJOR, , GHEORGHE LEONARDO-DANIEL, și TUDOR AMORAș, , pentru o perioada de 30 de zile începând cu data de 05.05.2023 și până la data de 03.06.2023, inclusiv.

dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaților GHEORGHE MARIAN, GHEORGHE BUJOR, GHEORGHE LEONARDO-DANIEL și TUDOR AMORAȘ.

- Reclamă -

Respinge, ca neîntemeiate, solicitările formulate de către inculpați, prin apărători aleși, de luare faţă de aceștia a măsurii arestului la domiciliu sau a măsurii controlului judiciar.

Se comunică măsura arestării preventive locului de deţinere – Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Prahova.

Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare

Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 05.05.2023, ora 15:40”, potrivit portalului instanțelor de judecată.

- Reclamă -

Acuzațiile DIICOT

În datele de 04 și 05.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –Serviciul Teritorial Ploiești au reținut 4 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și tâlhărie calificată.

În cauză s-a reținut că, în septembrie 2022, cei patru inculpați și doi suspecți s-au constituit într-un grup infracțional organizat având ca scop săvârșirea de infracțiuni de tâlhărie/furturi generatoare de câștiguri materiale însemnate.

Astfel, la data de 24.10.2022, în municipiul Câmpina, membrii grupului infracțional organizat, prin violență, au deposedat două persoane vătămate de suma de aproximativ 920.000 de euro.

Inculpații au desfășurat o activitate de pregătire în scopul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, prin culegerea de informații despre victime, procurarea de echipamente necesare activității infracționale, urmărirea persoanelor vătămate printr-o supraveghere permanentă și luarea unor măsuri care să împiedice identificarea lor.

Grupul infracțional organizat a fost sprijinit în activitatea ilicită de către alți suspecți care au avut rol în supravegherea persoanele vătămate, achiziționarea unor instrumente utilizate în săvârșirea faptei și ascunderea acestora ulterior comiterii infracțiunii de tâlhărie.

În cursul zilei de 04.05.2023, au fost puse în aplicare 47 de mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județele Prahova, Ilfov și Dâmbovița, peste 20 de persoane fiind conduse la audieri, la sediul DIICOT Ploiești.

Pe parcursul perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate două pistoale cu glonț, elemente de muniție de calibrul 9 și 7,63 mm, sume de bani, zeci de dispozitive electronice (telefoane mobile, tablete, laptopuri), două autoturisme, mai multe arme albe și obiecte tăietoare, diverse documente (contracte de vânzare-cumpărare, chitanțe, acte schimb valutar și transfer monetar).

În cursul zilei de 05.05.2023, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.                                                                                                                          Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu Serviciul Investigații Criminale din cadrul IPJ Prahova.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, jandarmilor Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei „Vlad Țepeș” și Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut